Gastrimarghia

Gastrimarghia (gastrimargia) poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, dorinţa de a mânca de dragul plăcerii, prin raportarea la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.

• „Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea... să se judece pe ei înşişi, nu carnea (sarxs ) pe care o hrănesc” Evagrie Ponticul.
• „A mânca şi a bea din toate cele puse înainte, mulţumind lui Dumnezeu, nu este ceva care se împotriveşte canonului cunoştinţei, căci toate, zice, erau bune foarte (Facere 1, 31)” Sfântul Diadoh a Foticeei.
• „Păcatul nu stă în hrană, ci în felul în cum o primeşti. De aceea se poste să mănânci feluri gustoase şi gătite cu grijă fără să păcătuieşti în vreun fel şi să înghiţi mâncăruri de rând şi să te întinezi cu ele” Sfântul Grigorie cel Mare.
• „Atunci când primeşti hrană, tot aşa mănânci şi dacă o iei pentru nevoia trupului, şi dacă o iei pentru desfătare, ci, de ne vătămăm, din starea noastră ne vătămăm.” Avva Dorotei.
• „Mâncările s-au făcut pentru două pricini: pentru hrană şi tămăduire. Prin urmare, cei ce se împărtăşesc de ele în afară de aceste pricini se vor osândi ca unii, ce s-au dedat desfătărilor, folosind rău cele date de Dumnezeu spre trebuinţă.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti. (Filipeni 3, 19)”
• „...pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil” Sfântul Grigorie Pamama.
• „Margainein înseamnă, la autorii păgâni, a fi ieşit din sine, iar cel nebun este numit margos. Iar această boală (nosos) şi nebunie (mania) da a voi să-şi umple cineva pântecele peste măsură o numesc gastrimargie ( gastrimarghia), adică nebunia pântecelui. Iar când e vorba doar de desfătarea gurii îi spun laimarghie (laimarghia), adică negunia gurii.” Avva Dorotei.
• „Trupul îngreunat de mulţimea mâncărilor face mintea (nous) molâie (deilos= cuvânt care mai înseamnă şi: laş, lipsit de îndrăzneală) şi leşă (dyskinitos= greu de urnit, încetă)” Sfântul Diadoh al Foticeei.
• „...atunci jumătate din puterea lui se face neputincioasă, îcât se poate spune că...încă înainte de a intra în luptă, se află învins fără să fie luptat. Şi fără nici o osteneală a vrăşmaşilor săi s-a supus voii trupului său neputincios.” Sfântul Isaac Sirul.
• „...leagă mintea de lucrurile materiale şi o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei, asmenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai uşoară şi mai sprintenă ca focul.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Omul a cărei cugetare îngroşată îl face să privească cele de jos, şi care, trăind numai pentru pântece şi cele care vin după pântece este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu.” Sfântul Grigore de Nyssa.
• „Pofta de mâcăruri şi băutură, care duce la îmbuibare, naşte în trup, prin lipsa de măsură, rele pe care voinţa noastră nu le mai poate stăpâni, căci mai ales săturarea îl face pe om rob patimilor ruşinose. Dacă vrem ca trupul să ne rămână liniştit şi netulburat de mişcările pătimaşe pe care le aduce umplerea pântecelui trebuie să vegem ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate.” Sfântul Grigore de Nyssa.
• „Fiul meu cel întâi născut (din gastrimagie) este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtoşării inimii; al treilea este somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri: valuri de întinăciuni, adânc de necurăţii neştiute şi negrăite. Fiicele mele (ale gastrimarghiei): lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul ţeapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, ibirea de podoabe, cărorea le urmează rugăciunea întinată şi gândurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea, cea mai cumplită dintre toate.” Sfântul Ioan Scărarul.