Chenodoxia

Chenodoxia (kenodoxia), slava deşară sau vanitatea, este o patimă de căpetenie şi izvor a nenumărate boli ale sufletului.

Sfântul Ioan Casian spune despre ea că se manifestă „în multe forme , căci are multe feţe şi multe chipuri”, fiind dispusă în două trepte.

Primul fel de slavă deşartă este cel prin care ne mândrim pentru foloasele materiale sau pentru lucruri care se văd. Este cea mai obişnuită şi ami evidentă formă de chenodoxie, care-l loveşte pe omul căzut foarte uşor şi cel mai adesea. Ea constă în a se arăta mândru şi a se lăud cu bunurile pe care le are sau pe care le crede că le are, şi ar dori să fie văzut, apreciat, admirat, stimat, onorat lăudat, într-un cuvânt să fie slăvit de ceilalţi oameni.

• „Slava deşartă şi iubirea de arginţi se nasc una pe alta. Căci cei ce iubesc slava deşartă se silesc să se îmbogăţească; iar cei ce s-au îmbogăţit doresc să fie slăviţi.”

Mai subtilă, pentru că ţine mai puţi de cele materiale şi de cele care se văd, deşi e tot atât de răspândită ca cea dintâi, este chenodoxia care constă în îngâmfarea cu calităţi intelectuale, dar şi cunoştinţele dobândite.

A doua formă de chenodoxie este cea în care omul se mândreşte pentru cele spirituale şi ascunse din dorinţa de laudă deşartă.

• „Duhul slavei deşarte (se bucură) văzând înmulţindu-se virtutea...funica aşteaptă să se isprăvească strânsul grâului, şi slava deşartă aşteaptă să se adune bogăţia (duhovnicească). ” Sfântul Ioan Scărarul.
• „După ce a biruit omul toate gândurile, se ivesc acestea două: cel al slavei deşarte şi cel al mândriei...gândul acesta (al slavei deşarte) îl fac să crescă toţi dracii, după ce au fost biruiţi.” Evagrie Ponticul.
• „Când birui una dintre patimi mai necinstite, de păildă lăcomia pântecelui sau curvia sau lăcomia, îndată se repede asupra ta gândul slavei deşarte.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Frumos înfăţişează bătrânii natura acestei boli când o descrui în felul unui bulb de ceapă, pe care, înlăturându-i-se un înveliş, îl afli acoperit de altul, şi tot aşa, arocâte foi îi scoţi, totatâtea îi descoperi dedesubt.” Sfântul Ioan Casian.
• „În toate străluceşte soarele cu îmbelşugare. Şi de toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pildă: sunt stăpânit de slava deşartă când postesc; dezlegându-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcându-mă în haine luxoase, sunt biruit de ea; tăcând, iarăşi sunt biruit de ea. Oricum vei arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna el este cel drept şi stă în centru.” Sfântul Ioan Scărarul.
• „Greu se scapă de gândul slavei deşarte. Căci ceea ce faci ca să te cureţi pricină pentru altă slavă deşartă.” Evagrie Ponticul.
• „ Nu slava (este rea), ci slava deşartă, reaua întrebuinţare care vin dein negrija minţii de a cultiva cele fireşti”. Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Au uitat că sunt oameni şi de aceea merg de colo-colo, stângându-şi din altă parte o slavă de batjocoră.” Sfântul Ioan Gură de Aur.
• „Cei ce poftes slava sunt asemenea unui om gol, care doreşte pururea să afle un petec mic sau orce altceva ca să îşi acopere urâţenia lui. Aşa şi cel gol de virtuţi caută slava oamenilor.” Avva Dorotei.
• „Falsifică firea şi însăşi virtutea...dela fire se înstrăinează, folosind toate ale firii împotriva firii şi stricând frumuseţea şi buna întocmire a firii prin reaua lor întrebuinţare.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Cum puteţi voi să credeţi când pliniţi slavă unul de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan 5, 44).
• „Deoarece oamenii nu înţeleg cât de stricăcioase sunt bunurile acestei vieţi şi slava care vine de la ele, şi pentru că nu văd măreţia lucrurilor lui Dumnezeu, nici înţelepcuinea Proniei Sale, nici micimea firii omeneşti, care deîndată ce a înflorit se ofileşte şi piere înainte de a prinde putere, şi mai înainte de a se înălţa se smereşte; care este supusă schimbării şi tote cele pe care le face se destramă şi se năruiesc; şi pentru că nu cugetă la toate acestea poftesc laude unii de la alţii şi n-au atâta înţelepciune cât să-şi spună: La ce bun şi cât preţuieşte mândria care mă înrobeşte şi pentru care mă bucur mai mult de vederea oamenilor decât de la a lui Dumnezeu, iar laudele de la ei îmi sunt mai pe plac decât cele ale lui Dumnezeu, iar slava de la ei mai presus decât de la Stăpânul tuturor, şi pentru ce lepăd mărirea îngerească pentru onorurile omeneşti?” Sfântul Ioan din Singurătate.
• „Pentru ce oare, fugi după umbre, în loc să te ţii de adevăr? De ce cauţi cele stricăcioase şi nu cele care rămân în veci?...lasă fumul, şi umbra, şi iarba, şi pânza de păianjen şi toatecele care nu-ţi pot să-ţi spun în cuvinte cât sunt de trecătoare şi de nimic!...Lucrurile omeneşti sunt ca praful şi pulberea pe care le spulberă vântul; ca umbra şi ca fumul; ca frunza căzută, pe care orice adiere o mişcă din loc în loc; ca floarea, ca visul, ca o boare trecătoare; ca pana care zboară prin aer, ca apa care curge, şi chiar mai puţin decât toate acestea...Toate onorurile şi măririle din lume nu sunt altceva deât vorbe şi numai vorbe...Cum poate fi atunci omul atât de negun încât să alerge după vorbe goale, şi să iubească fantasme de care ar trebui mai curând să fugă?...De aceea, văzând de câtă nebunie este plină viaţa noastră, plânge şi suspină Proorocul; şi după cum un om, dacă îl vede pe altul lepădând lumina şi dorin întunericul, l-ar întreba de ce face o asemenea nebunie, tot aşa Psalmistul întreabă pe cei rătăciţi: Pentru ce ibiţi minciuna şi căutaţi deşertăciunea?” Sfântul Ioan Gură de Aur.
• „Precum părinţii trupeşti sunt împătimiţi de dragostea celor născuţi din ei..., şi copiii lor, char de vor fi în toate privinţele cei mai de râs, li se vor părea cei mai drăgălaşi şi cei mai frumoşi dintre toţi, la fel minţile nebune îi vor părea gândurile ei, chiar dacă vor fi cele mai prosteşti lucruri, cele mai înţelepte dintre toate.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• „Când vezi pe cineva împovărat de multe ocări, cunoaşte că, după ce s-au umplut de gânduri de ale slavei deşarte, seceră acum cu scârbă spicele seminţelor din inimă...Să ne ferim deci, fraţilor, să vorbim despre noi înşine. Aceasta atrage şi ura oamenilor şi dispreţul lui Dumnezeu.” Sfântul Marcu Ascetul.
• „Bietul sufle devenit parcă jucăria unei somnolenţe acute, ajunge pradă unei astfel de vanităţi, încât adesea, ademenit de dulceaţa unor asemenea gânduri şi umplut de aceste năluciri, nu mai este în stare să vadă nici ce se petrec în juru-i, nici fraţii, cât în cutreierul gândului, simte plăcere şi se lasă prins de cele ce a visat cu ochii deschişi ca de nişte lucruri aevea...Când în sfârşit mintea se roagă cu curăţie mşi fără pată, nu mai vin asupra ei dracii din partea stângă, ci din cea dreptă, căci ei vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi aduc înainte vreo formă dintre cele plăcute simţirii, încât să-i pară că ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii. Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător, că se înfăptuieşte prin patima slavei deşarte...Chenodoxia este o hrană a sufletului, pe care, pentru moment, îl mângâie cu desfătare dar apoi îl goleşte şi îl despoaie de orice virtute, făcându-l sterp şi lipsit de toate roadele duhului. Astfel îl face să piardă numai meritele unei nemăsurate strădanii, dar chiar să îndure chinuri mai mari.” Sfântul Ioan Casian.