Friday, April 27, 2007

Desfrânarea


Patima desfrânării (porneia) costă în întrebuinţarea patologică pe care omul o dă sexualităţii sale.

  • „Fecioria este de la început şi dintru început a fost sădită în firea oamenilor...În Rai domnea fecioria...Când prin călcarea poruncii a intrat moartea în lume, atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, şi a zămislit şi a născut.” Sfântul Ioan Damaschin.
  • „După călcarea poruncii, după scoaterea din Rai, atunci a luat început unirea trupească dintre Adam şi Eva. Înainte de călcarea poruncii, duceau o viaţă îngerească...Deci, la început şi dintru început a stăpânit fecioria” Sfântul Ioan Gură de Aur.
  • „Nimic nu este rău din cele ce sunt decât reaua întrebuinţare (paracrisis) care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti”Sfântul Maxim Mărturisitorul.
  • „Când cineva e stârnit...de poftă, nu-l sileşte puterea naturală să iasă din hotarul firii şi să ajungă în afară de cele datorate, ci adausul pe care îl facem firii prin prilejurile primite prin voinţă. Căci Dumnezeu, toate câte le-a făcut, le-a făcut bune şi cu măsură. Şi cât timp se păzeşte măsura cumpenei fireşti şi drepte a pornirilor din noi, mişcările fireşti nu ne pot sili să ieşim de pe calea cuvenită. Şi trupul se mişcă numai în mişcările bine orânduite.” Sfântul Isaac Sirul.
  • „Viciul (kakia) este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor (abuzul de lucruri). Când este vorba despre femeie, judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel care urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată socotind ceea ce nu eset bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie împreunându-se cu ea.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
  • „Pofta (desfrânată) face mai iubite decât Cauza şi Fiinţa cea unică şi singuă de dorit...cele de după ea, şi de aceea socoteşte mai de cinste trupul decât duhul. Deasemenea, face mai atrăgătoare posesiunea celor văzute decât slava şi strălucirea celor duhovniceşti.” Vasile al Ancirei.
  • „Trupurile, căutând plăcerea care le este pe plac, atrag la acestea şi sufletele care sunt în ele, punându-le în slujba patimii, care le mişcă şi aşa ajung să se înhămeze sufletele la carul patimilor trupeşti.” Vasile al Ancirei.
  • „Bolnavă de rana făcută de săgeata poftei desfrânate este inima, care priveşte pentru a se învăpăia de dorinţă. Darul văzului dăruit cu rost de Ziditor, ea îl întoarce din cauza viciului spre ticăloase slujiri.” Sfântul Ioan Casian.
  • „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 19-20).
  • „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.” (Matei 5, 28-29)
  • „Pofta care se împlineşte prin trup nu vine din trup.” Clement Alexandrinul.
  • „Precum trupul are ca lume lucrurile, aşa şi mintea are ca lume ideile. Şi precum trupul desfrânează cu trupul femeie, aşa şi mintea desfrânează cu ideea femeii prin chipul trupului propriu. Căci vede în gând forma trupului propriu amestecată cu forma femeii...Căci cele ce le face trupulş cu fapta în lumea lucrurilor, acelea le face şi mintea în lumea gândurilor.” Sfântul Nichita Stithatul.
  • „Pofta este o boală a sufletului (epiqumia nosoV esti yuciV), fapte săvârşite de un suflet nebun şi turbat.” Vasile cel Mare.
  • „Îl face pe cel ce pătimeşte aceasta ca pe un scos din minte şi ieşit din sine, beat de o poftă neîncetată după fiinţa cuvântătoare şi necuvântătoare...(dracul curviei), întunecând adeseori mintea conducătoare, îi face pe oameni să săvârşească acele lucruri pe care numai cei ieşiţi din minte le săvârşesc.” Sfântul Ioan Scărarul.
  • „După cum norii şi ceaţa pun ca un văl pe ochii trupului (împiedicându-i să vadă), tot aşa atunci când pofta necurată pune stăpânire pe suflet, îl lipseşte de orice prevedere şi nu îl lasă să vadă altceva decât lucrul care îi stă înainte...tiranizat de aceste ispite, sufletul este uşor înrobit de păcat...având mereu în faţa păcatelor, în inimă şi în minte numai un singur lucru...Şi după cum orbii care, stând în plină lumină, la amiază, nu văd nici o rază de soare, pentru că ochii lorsunt cu totul închişi, tot aşa nenorociţii căzuţi pradă acestei boli, îşi închid urechile la nenumăratele şi folositoarele învăţături pe care li le dau cei apropiaţi.” Sfântul Ioan Gură de Aur.
  • „Din multele patimi care războiesc gândurile oamenilor, nici o altă patimă nu are asupra noastră o putere deopotrivă cu boala plăcerii trupeşti.” Sfântul Grigorie de Nyssa.

No comments: